monitorulcj.ro Menu

Legile Educatiei, supuse dezbaterii publice

Toate cele trei proiecte de lege privind invatamintul preuniversitar sint supuse dezbaterii publice si au fost postate pe www.edu.ro, site-ul Ministerului Educatiei si Cercetarii. Este vorba de proiectul de lege a invatamintului preuniversitar, proiectul de lege a invatamintului superior si proiectul de lege pentru Statutul personalului din invatamint. Absolut toti cei interesati de modernizarea educatiei au, astfel, posibilitatea de a face sugestii referitoare la aceste propuneri legislative. Dupa centralizarea si analiza tuturor sugestiilor primite, ministerul va realiza o forma revizuita a celor trei proiecte. Acestea, impreuna cu Planul National de Dezvoltare 2007-2013, vor fi dezbatute cu toti partenerii sociali. Este vorba de federatii sindicale, asociatii de elevi, parinti, studenti, asociatii profesionale si patronale si toti partenerii politici, respectiv partide politice, comisiile de invatamint din camerele Parlamentului, in intilniri bilaterale, pe baza unui calendar stabilit de comun acord. Referitor la procesul realizarii acestor proiecte legislative, ministrul Mihail Hardau a declarat ca „nimeni nu are dreptul sa isi asume paternitatea acestor legi. Va asigur ca aceste proiecte se vor elabora prin colaborare cu toti partenerii interesati de modernizarea si bunul mers al educatiei in Romania. Dezbaterea va dura atit cit este necesar pentru elaborarea unor legi bune sub aspectul continutului si al formei. Valoarea acestor legi este tot ceea ce ne intereseaza acum".

comments powered by Disqus