monitorulcj.ro Menu

Moldovenii nu sustin atacurile lui Voronin

Presedintele Moldovei a acuzat Statul Roman ca le refuza drepturi moldovenilorPotrivit lui Voronin, minoritatea moldovenilor din Romania ar numara 10 milioane de persoane, pe care Statul Roman „refuza sa ii inregistreze alaturi de alte minoritati nationale existente in Romania". Declaratiile au fost facute dupa ce reprezentantii Comunitatii Moldovenilor din Romania (CMR) s-au intilnit cu presedintele Moldovei la Chisinau. Acesta a afirmat ca este dreptul moldovenilor sa isi numeasca limba asa cum doresc si ca acum, dupa aderarea la Uniunea Europeana, moldovenii din Romania spera ca „problema identitatii etnice sa tina de exprimarea vointei cetatenilor, si nu de o politica impusa de sus". Ieri, insa, liderii Comunitatii Moldovenilor, care a luat fiinta in luna ianuarie, au precizat intr-un comunicat de presa ca nu doresc sa se implice in dispute politice care ar putea afecta relatiile dintre Chisinau si Bucuresti.Nu exista etnia moldovenilor, spune ParchetulLa doar citeva ore dupa declaratiile liderilor CMR, Parchetul Judecatoriei din Iasi a facut public faptul ca decizia de infiintare a acestei asociatii nu este legala. Motivul nelegalitatii este faptul ca in Romania nu exista, oficial, etnia moldoveneasca „si nu se poate recunoaste personalitatea unei asociatii al carei fundament de existenta il constituie o minoritate etnica inexistenta". Parchetul contesta infiintarea acestei asociatii si arata faptul ca „nici actul constitutiv al asociatiei nu explica ce se intelege prin etnie moldoveneasca, sensul putind fi dublu". „Exprimarea colocviala oltean, banatean, moldovean defineste, in acceptiunea populara si oficiala, regiunea de provenienta din cadrul Romaniei a individului respectiv, dar nu apartenenta la o etnie, care este romana la toti banatenii, oltenii, moldovenii. Daca trimiterea la etnia moldoveneasca are in vedere provenienta directa sau prin ascendenti care au trait sau traiesc in Republica Moldova, stat recunoscut international, acceptiunea de etnie nu poate fi primita, pentru ca etnic nu este persoana cu rude in alt stat, iar etnia nu este echivalenta cu notiunea de cetatenie", se arata in motivarea recursului Parchetului Judecatoriei Iasi.CMR a fost infiintata de un elevAsociatia Comunitatii Moldovenilor din Romania (CMR) are ca scop, potrivit statutului, apararea si promovarea valorilor si specificului minoritatii nationale moldovenesti si se constituie ca o organizatie a „minoritatilor nationale moldovenesti, participanta la alegerile parlamentare si locale". Cererea de constituire a asociatiei a fost facuta in decembrie anul trecut, de catre Marian Russo, elev in clasa a XII-a la un liceu particular din Iasi. Asociatia avea 12 membri fondatori. Judecatoria Iasi a admis, in 12 ianuarie 2007, inregistrarea acesteia, dar Parchetul Iasi s-a sesizat asupra nelegalitatii asociatiei si a facut recurs, care se va judeca in 5 martie.

comments powered by Disqus