Administrație

Mai bine nu și le-ar completa. Stand up comedy cu rapoartele de activitate ale consilierilor județeni clujeni

Maculatură fără sens și nicio inițiativă pentru clujenii care i-au votat. Consilierii județeni se laudă cu participarea la evenimente, apariții în presă sau cu proiecte finalizate care nici măcar n-au fost începute!

Din 2020, ședintele de Consiliu Județean Cluj se țin pe o platformă online. Captură video Facebook Consiliul Județean Cluj Din 2020, ședintele de Consiliu Județean Cluj se țin pe o platformă online. Captură video Facebook Consiliul Județean Cluj

 

Rapoartele de activitate ale consilierilor județeni clujeni arată că aceștia nu au depășit stadiul de compuneri de clasa a IV-a, de cele mai multe ori scrise pe jumătate de pagină sau o pagină. 


Printre altele, aceștia se laudă că au participat la ședințele de Consiliu Județean sau au votat proiectele de pe ordinea de zi, cu alte cuvinte exact atribuțiile din fișa postului. Cei mai mulți dintre consilieri nu au avut niciun proiect inițiat, în schimb, la evenimente publice au fost în primul rând.

Rapoarte arată activitatea consilierilor județeni în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022, când ședințele de Consiliu Județean s-au ținut online, fără prezență fizică la sediul instituției. 


Întâlniri online cu cetățenii și zero inițiative legislative

Traian Abrudan (PNL) menționează în raport că „în toată această perioadă am avut numeroase întâlniri atât online, cât și fizic, cu cetățeni, primari, consilieri locali în multe unități administrativ teritoriale ale județului nostru”, în timp ce Marinel Andro (PNL) se laudă că a respectat legea.

„În localitatea Valea Drăganului din comuna Poieni au fost verificate lucrările la Drumul Apusenilor de o delegație formată din consilieri județeni și directori din cadrul Consiliului Județean care este una din realizările importante ale Consiliului Județean. În calitate de consilier județean am căutat să-mi îndeplinesc atribuțiile prevăzute în Codul Administrativ”, notează Andro în raport.


Consilierii județeni Hadrian Arion (PNL), Anca Cristina Hodorogea (PNL), Călin Tuluc (PNL) sau Lőrinczi Zoltán-László (UDMR) scriu cu seninătate în rapoartele de activitate, și nu sunt singurii, că au zero proiecte inițiate.

„Am votat pentru sau împotrivă”

„În cadrul ședințelor mi-am exprimat dreptul la vot pentru adoptarea hotărârilor supuse votului în plen”, spune Hadrian Arion (PNL).


În timp ce Marius Bălaj (PNL) scrie în raport că „în cadrul comisiilor de specialitate am analizat cu toată diligența proiectele prezentate pe ordinea de zi a ședinței și am votat pentru, împotrivă sau am luat la cunoștință, în funcție de proiectul prezentat”.

La rândul său, Lucian Cordiș (PNL) menționează că a participat la un număr de 20 de ședințe ale Consiliului Județean


„Am propus un amendament la un proiect de hotărâre care a fost și aprobat, în plenul Consiliului Județean am avut 160 de intervenții, am participat la ședințe de Consilii Locale la următoarele UAT-uri: Turda, Mihai Viteazu, Iara, Săndulești, Aiton. Am avut întâlniri cu cetățenii din județ unde am discutat problemele și proiectele de dezvoltare ale județului Cluj”, spune Cordiș.

Dumitru Drăghici (PNL) se laudă în raportul de activitate că a „susținut toate instituțiile din subordinea Consiliului Județean și am avut relații foarte bune de colaborare cu aparatul de specialitate și conducerea executivă din cadrul Consiliului Județean”.

„M-am implicat și am intervenit de câte ori a fost nevoie pentru reparații și modernizări ale infrastructurii la nivelul drumurilor din zona Câmpia Turzii – Turda. Am participat la evenimentele organizate în municipiul Câmpia Turzii și am participat la ședința Consiliului Local al municipiului Câmpia Turzii la invitația primarului municipiului Câmpia Turzii”, spune Drăghici.

Proiecte neîncepute, finalizate în rapoartele de activitate

Mai mulți consilieri județeni scriu în rapoartele de activitate că au contribuit la finalizarea Centrului de Deșeuri (care nici acum nu e 100% functional – n.r). Centrul Integrat de Transplant și Spitalul Pediatric Monobloc (proiecte care nu au fost nici măcar începute și care nu au fost incluse spre finanțare din PNRR – n.r) sau Spitalul Regional de Urgență (care e în ograda Ministerului Sănătății – n.r).

Același Hadrian Arion (PNL) menționează în raport: „Am contribuit la finalizarea proiectelor derulate de Consiliul Județean  - CMID, Centrul Integrat de Transplant, Spitalul Pediatric Monobloc , Spitalul Regional de Urgență, realizarea drumului expres Cluj-Dej-Bistrița. 

Iar colega lui de partid, Anca Cristina Hodorogea (PNL), îi urmează exemplul: „Am contribuit la finalizarea proiectelor derulate de Consiliul Județean – CMID, Centrul Integrat de Transplant, Spitalul Pediatric Monobloc, Spitalul Regional de Urgență, realizarea drumului expres Cluj-Dej-Bistrița, Drumul Apusenilor”.

Nu există atâtea evenimente publice cât pot consilierii să ducă

Cea mai mare parte a rapoartelor de activitate sunt dedicate înșiruirii de evenimente publice la care consilierii județeni au luat parte atât în Cluj-Napoca, cât și în județ. De departe, cea mai „petrecăreață” a fost Maria Forna (PNL). Raportul ei se întinde pe nu mai puțin de 7 pagini în care descrie cu lux de amănunte întâlnirile din cadrul Autorității de Ordine Publică (ATOP) Cluj, unde este președinte, cât și evenimentele publice la care a participat.

„Pe parcursul anului 2022, în calitate de consilier județean, am participat la 19 emisiuni radio și TV. Am participat, alături de președintele CJ, Alin Tișe și colegii consilieri județeni, la audiențele cu cetățenii din comunele Săndulești, Vad, Poieni, precum și la inaugurarea Drumului Apusenilor. De asemenea, am fost prezentă la toate evenimentele publice organizate în municipiul Cluj-Napoca, precum Ziua Culturii Naționale, Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Eroilor, Ziua Drapelului Național, Ziua Limbii Române, Ziua Armatei, Ziua Națională a României, Ziua Revoluției Române. Tot în anul cursul anului 2022 am participat la Zilele Orașului Huedin, Ziua comunei Mociu, Ziua comunei Căianu, Ziua comunei Bonțida, ziua comunei Geaca”, spune Maria Forna.

Și Angela Marchiș (PNL) scrie în raport că „în calitate de consilier județean, am participat la o serie de evenimente publice organizate în municipiul Cluj-Napoca și județul Cluj, precum și la discuții cu reprezentanții administrațiilor locale din comunele Baciu, Ciurila și Gilău. Am participat la toate ședințele ordinare, extraordinare precum și la întrunirile Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Cluj”.

La fel, Iuliu Sămărtean (PNL) spune că a participat la „manifestările unde consilierii județeni au fost invitați, alături de colegi și reprezentanții altor instituții publice din județul Cluj și nu numai”.

Activitate de consilier județean: Zilele Maghiare și vernisaje

Reș Eva (UDMR) scrie că „a participat/contribuit la următoarele evenimente: Comemorarea proclamării libertății credinței, întâlnire online cu reprezentanții UDMR din județ, ședință de pregătire, informare pentru recensământ, la Florești copiii au comemorat lupta pentru libertate, Ziua Porților Deschide la Școala Gimnazială Gheorghe Șincai din Florești, vernisaj expoziție, întâlnire pe strada Mehedinți cu reprezentantul locatarilor care au semnalat problemele care trebuie rezolvate, Festivalul Picnic la Cluj, festivități de deschidere/închidere an școlar, Zilele Culturale Maghiare”, plus multe alte evenimente.

Alexandru Cordoș (PSD) menționează în raport că „a participat la activitățile organizate de Aeroportul Internațional Cluj (conferințe pe diverse teme, vizite ale unor personalități, conferințe de presă), am participat la diferite manifestări cu semnificație națională sau europeană”, în timp ce Balla Francisc (UDMR) spune că „a contribuit la buna comunicare dintre primării și Consiliul Județean” după ce „a participat la întâlniri cu cetățenii organizate de primăriile de pe raza județului Cluj”.

Nici USR-iștii nu se lasă mai prejos 

Ionuț Florea (USR) scrie pe câteva pagini de câte ori a luat cuvântul în plenul Consiliului Județean, dar recunoaște că „nu am avut proiecte de hotărâre de consiliu care să fie supuse aprobării plenului, în timp ce Elena Muscă (USR) a vizitat anul trecut Compania de Apă Someș unde a vorbit despre „cauzele întreruperilor frecvente în furnizarea apei”.

Rapoarte copiate

Cei doi consilieri PMP, Călin Ovidiu Cosma și Sorin Pintea, s-au inspirat unul de la altul, deoarece rapoartele lor de activitate seamănă izbitor. 

Călin Ovidiu Cosma: „Numărul proiectelor de hotărâre inițiate – zero. M-am deplasat în teritoriu în interesul cetățenilor și al aleșilor locali, unde am luat cunoștință despre anumite probleme și situații pe care le-am expus aparatului de specialitate și colegilor în vederea soluționării acestora”.

Sorin Pintea: „Numărul proiectelor de hotărâri pe care le-am inițiat – zero. M-am deplasat în teritoriu în interesul cetățenilor și al aleșilor locali, unde am luat cunoștință despre anumite probleme și situații pe care le-am expus aparatului de specialitate și colegilor în vederea soluționării acestora”.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Topul celor mai bogați consilieri județeni clujeni. Președintele CJ Cluj, întrecut în averi de social democrați

Topul celor mai bogaţi consilieri judeţeni

Consiliul Județean Cluj, bilanț la final de an. Ce proiecte s-au finalizat în 2022 și ce investiții aduce anul viitor?

Ultimele Stiri
abonare newsletter