Anual, mii de români iau cu asalt sudul Italiei pentru a vizita Insulele Eoliene. De acum încolo, se vor gândi de două ori dacă se vor aventura în astfel de locuri.
Întins pe două continente, Istanbul este orașul în care două lumi impunătoare și fascinante, Europa și Asia, se unesc. De la moscheile de mari dimensiuni, pâna la preparatele tradiționale ce te copleșesc cu mirosul și aromele lor și croazierele lungi pe Bosfor, orașul își spune povestea de mii de ani.
Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 12 state din Europa, a lansat, miercuri, prima zi europeană de prevenire a furturilor din locuință.
Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă s-au întors luni la cursuri, urmând a începe semestrul al doilea după o săptămână de vacanţă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.