Actualitate

Vom mai merge în vacanță anul acesta? Ce spun specialiștii

În starea de urgență românii sunt obligați să stea în casă pentru o perioadă lungă de timp. Mulți dintre aceștia se gândesc dacă și în ce condiții vor mai putea merge în concediu sau vacanță anul acesta.

Vom mai merge în vacanță anul acesta? Ce spun specialiștii Vom mai merge în vacanță anul acesta? Ce spun specialiștii

Specialiștii din turism spun că deși va fi mai dificil să călătorim internațional în obișnuitele sezoane de vacanță, deplasarea în interiorul țării și în locuri mai puțin aglomerate va fi mai atractivă pentru multe persoane.

Românii vor pleca în vacanțe anul acesta, însă mai mult pe plan local, în număr mai mic și în condiții mai dificile, consideră Răzvan Pascu, consultant de marketing turistic.


“La început, după ridicarea restricțiilor și în lunile următoare, se va călători timid prin țară, eventual și prin Bulgaria sau Grecia, dacă va părea sigur în ochii turiștilor. Nu cred că se vor mai face planuri pe termen mediu, ci vor fi excursii cumpărate din scurt, sau pe termen foarte lung, de exemplu la vară pentru anul viitor. Va dura până când românii vor câștigă din nou încrederea să călătorească și asta oricum se va întâmpla doar dacă nu va apărea un al doilea val de îmbolnăviri sau dacă va apărea un vaccin, teste la liber și tot mai multe companii de asigurări de călătorie care să preia și riscul de îmbolnăvire cu COVID. Cred că pachetele care presupun mulți oameni înghesuiți într-un hotel vor avea de suferit. De aceea, să călătorești va fi mai scump, cel puțin pe termen scurt și mediu, din cauza tuturor restricțiilor care vor continua să rămână pe alocuri și din cauza tuturor măsurilor costisitoare de protecție a sănătății turiștilor. Mă aștept ca din preferințele românilor, cel puțin pe termen scurt și mediu, să dispară hotelurile foarte aglomerate de genul celor de la all-inclusive din Turcia”, afirmă specialistul în turism, potrivit Digi24.

Obișnuitele concedii din timpul verii vor fi cel mai probabil compromise.


“Nu aș zice că la zero, dar va fi o scădere puternică, inclusiv pe litoralul românesc. Vor fi preferate mai mult casele de închiriat cu totul prin țară, pe la munte, decât un hotel mare și plin de turiști pe litoral” , ne-a explicat acesta.

Liniile aeriene ar putea lua măsuri de distanțare socială a pasagerilor.


“Se discută destul de serios despre posibilitatea ca anul acesta companiile aeriene să nu mai vândă locul din mijloc din avion, pentru a lăsa mai mult spațiu între pasageri. Asta evident că poate duce la o creștere a prețurilor la bilete”, spune consultantul.

Cei cu venituri mici și medii vor fi afectați și vor călători mai puțin, potrivit lui Răzvan Pascu.


El crede că totuși pe termen lung va crește cererea de vacanțe.

„Unii, foarte puțini, își fac planuri pentru la toamnă, pentru la iarnă, pentru Revelion sau pentru anul viitor. Cred că lucrurile vor rămâne așa deocamdată și putem vedea ceva întrebări sau solicitări de excursii abia după 16 Mai. Dar se va reveni greu la ce aveam acum două luni, poate cam în doi ani”, spune Răzvan Pascu.


Citește și:

Clujenii CER ÎNAPOI BANII PE VACANȚE. Agențiile rambursează doar concediile pierdute din cauza STĂRII DE URGENȚĂ.

 

abonare newsletter