Actualitate

Cum vom circula după 15 mai: panouri între pasageri și șofer, locuri libere în avion. Poate fi introdus și ”CERTIFICATUL DE SĂNĂTATE”

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a explicat care vor fi restricţiile impuse odată cu reluarea transportului.

Cum vom circula după 15 mai: panouri între pasageri și șofer, locuri libere în avion. Poate fi introdus și ”CERTIFICATUL DE SĂNĂTATE”

Printre propuneri se numără montarea de panouri separatoare între şofer şi pasageri în mijloacele de transport în comun, deplasarea cu mai puţini oameni în tramvaie, autobuze sau troleibuze, dar și măsuri de distanţare în avion. De asemenea, pentru vacanţe, comisarul european recomandă informarea din timp despre regulile din ţara în care vrem să călătorim și arată că ar putea fi introduse şi certificatele de sănătate.

”Aceste principii depind de modul de transport, dar sigur că ele vor fi diferite atunci când una este să mergi cu maşina personală şi alta este să iei avionul. Dar ele vor avea la bază distanţarea socială, vor avea la bază purtarea de măşti. Protejarea lucrătorilor din transport, acolo unde este posibil cu ecrane de separare, lucruri care să ajute la o interacţiune directă cât mai redusă între pasager şi lucrătorii din transport. Totul depinde de evoluţia epidemiei, de diferenţele dintre statele membre. Nu se putem aştepta ca deodată toate destinaţiile să fie posibile, depinde foarte mult de situaţia existentă în fiecare stat membru. Deciziile se vor lua de către autorităţile medicale, iar recomandările vor fi făcute, în această privinţă, de Centrul European de Control al Bolilor. Între regiuni, care au o situaţie similară, acest lucru va fi posibil”, a declarat Adina Vălean, la Digi24.


Cum s-ar putea face distanțarea în avion

Cei care doresc să călătorească în alte ţări ar trebui să se informeze din timp, iar în avioane ar trebui impuse unele reguli de distanţare, mai spune Vălean.

”Îi încurajez pe toţi cei care vor să călătorească, să se informeze foarte bine care sunt condiţiile la destinaţie şi de asemenea, pe autorităţi, să pună la dispoziţia cetăţenilor aceste informaţii în timp real. Pentru avioane ne gândim, nu atât ca o regulă generală, rândul din mijloc liber, pentru că pot călători familii cu trei membri care călătoresc împreună, ne gândim la distanţarea între grupuri care călătoresc împreună. Apoi, în toate punctele unde se face o verificare de acte, chiar şi în magazinele din aeroporturi, să existe o separare între lucrători şi clienţi. De asemenea, separarea fluxurilor care vin şi care pleacă. Vom da recomandări cum să se procedeze, cum să fie protocoalele”, a transmis comisarul european.


Adina Vălean mai arată că în funcţie de pasageri, companiile trebuie să gândească regulile de distanţare socială.

”Nu e obligatoriu ca rândul din mijloc să fie liber pentru că pot fi grupuri de călători care fac parte din aceeaşi familie şi nu are sens să îi separi. În funcţie de aceste grupuri, separarea în avion poate să implice un număr mai mare sau mai mic de călători. De aceea nu putem da o prescripţie clară. Şi cred că dialogul cu companiile pe care îl avem cu companiile, toată lumea cred că acceptă aceste măsuri. Pe de altă parte, dacă oamenii poartă mască, dacă se pot imagina alte lucruri pentru siguranţa fiecăruia, această distanţare în avion poate fi făcută în limite rezonabile”, a mai declarat Adina Vălean.


Autobuze mai libere și mai frecvente

În ceea ce privește mijloacele de transport în comun, acestea ar trebui să transporte mai puţini călători şi să îşi crească frecvenţa.

”În autobuze sau autocare lucrurile sunt diferite, pentru ransportul în comun unde sunt mai multe uşi de acces, trebuie să se facă un flux şi trebuie făcută separarea, indicarea clară unde se aşează fiecare şi numărul acceptat în interiorul în funcţie de volumul şi capacitatea mijocului de transport. Poate să crească şi frecvenţa mijloacelor de transport pentru că dacă mergi cu mai puţini pasageri, ar trebui să ai mai multe autobuze la dispoziţie”, a afirmat Vălean.


"Certificatul de sănătate", luat în considerare de autoritățile europene

Comisarul european nu exclude posibilitatea introducerii de certificate de sănătate.

”Mai există şi posibilitatea introducerii acestor certificate de sănătate. Ar trebui gândit foarte bine, dacă ar putea fi puse în practică. Ar uşura mult viaţa în transporturi, dar să vedem cum. Mă aştept să se discute această chestiune, ce ar putea presupune, care ar fi termenul lui de valabilitate pentru că poţi fi sănătos astăzi şi în două zile să fi luat la întâmplare virusul. Asta face puţin lucrurile neclare şi nestabile, dar autorităţile din sănătate trebuie să gândească cum se face exact. Centrul european pentru controlul bolilor recomandă ca deschiderea conectivităţii să se facă între regiuni şi state care au situaţie epidemiologică similară”, a mai arătat comisarul european.


CITEȘTE ȘI 

Vom mai merge în vacanță anul acesta? Ce spun specialiștii

 

Clujenii CER ÎNAPOI BANII PE VACANȚE. Agențiile rambursează doar concediile pierdute din cauza STĂRII DE URGENȚĂ.

 

 

 

abonare newsletter