Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că în 2 mai, de Ziua Tineretului, va oferi tinerilor de până la 35 de ani acces gratuit la infrastructura sa.
Cercetătorii UBB au arătat cum dificultățile din copilărie afectează sănătatea mintală în contextul pandemiei COVID-19, într-un studiu recent. Abuzul și neglijarea, asociate cu probleme multiple de sănătate fizice și mintale.
Universitatea Babeș-Bolyai s-a clasat pe primul loc în România din punct de vedere academic, dar și prin responsabilitatea sa față de provocările planetei/civilizației. Universitatea clujeană a fost inclusă în două clasamente internaționale.
O echipă de cinci studenți de la FSEGA, din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (UBB) s-au calificat în finala (de top 10) unei competiții organizate de Universitatea Harvard.
Ziua Academiei Române este marcată în fiecare an, la 4 aprilie, data fiind cea la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de către prezidiul instituţiei, cu prilejul „Zilei Porţilor Deschise”.
Nevoile studenților UBB au fost ignorate complet de Ministerul Educației, deși aceștia au trimis instituției un memoriu cu motivele pentru care reîntoarcerea la facultate în format fizic acum este imposibilă.
UBB și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București au semnat, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, un acord prin care UBB va oferi suport și consultanță pentru reformarea și apoi dezvoltarea academică a Academiei de Poliție.