Compania de Transport Public Cluj-Napoca vine în sprijinul clujenilor prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aproximativ 30%, începând de luni, ca urmare a începerii anului școlar și a reluării activității în majoritatea unităților economice din municipiu.
Primele autobuze electrice au ajuns în municipiul Dej. Până la sfârșitul lunii august, pe străzile din oraș vor circula 20 de astfel de mijloace de transport în comun.
Consilierii locali au votat astăzi un proiect, potrivit căruia pensionarii nu vor mai putea circula gratuit între orele 6.30 și 8.30 dimineața. De asemenea, după data de 15 mai, autoritățile locale recomandă ca doar cei care merg la muncă să circule cu autobuzul în acest interval orar.
Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că multe dintre restrângerile actuale vor rămâne în vigoare și după 15 mai, cum ar fi interdicțiile pentru adunări publice.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că transportul interjudețean, intrajudețean și în regim de taxi ar putea fi interzise, dacă această decizie va fi luată la nivel european.