Sindicaliștii din învățământ au anunțat noi proteste. Profesorii vor manifesta în fața Guvernului și a Parlamentului, dar și a sediilor partidelor aflate la guvernare.
România are cel mai generos sistem de burse din UE, iar ministrul Educației susține că, în contextul crizei economice, acesta trebuie reformat. „Trebuie o redimensionare, însă rațional”, spune Daniel David. În același timp, studenții amenință cu noi proteste în fața Guvernului.
Statul cheltuie 1 miliard de euro pentru bursele elevilor, iar în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar, sistemul burselor școlare va fi reformat. „Pachetul de burse pentru elevi a ajuns la 4,7 miliarde de lei. Trebuie reconfigurat”, spune premierul Ilie Bolojan.
Studenții din Cluj vor protesta, joi, împotriva măsurilor asumate de guvernanți pentru reducerea deficitului și echilibrarea economică și care îi afectează în mod direct pe studenți și elevi prin reducerea burselor.
Primăria Cluj-Napoca va realiza, în parteneriat cu universitățile clujene, un campus universitar modern, care să răspundă nevoilor de locuire ale studenților.
Clujul va avea un nou campus studențesc, dar în afara orașului. Emil Boc a anunțat că lucrează, împreună cu primarii din zona metropolitană, la un masterplan educațional.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a finalizat achiziția celor 2.000 de laptopuri destinate studenților beneficiari de bursă socială, prin proiectul POC TIC4UBB, contractat în luna iulie 2021.