Specialiștii de la Asociația Pro Infrastructură și-au reluat solicitarea către CNAIR de a rezilia contractul cu grupul Selina-Trameco pentru lucrări pe tronsonul Biharia-Chiribiș al Autostrăzii Transilvania.
DSP Cluj și echipajele medicale de urgență sunt depășite de valul patru al pandemiei de Covid-19. Un cititor monitorulcj.ro a cerut ajutor în urmă cu câteva zile, dar acesta nu a mai venit. Ce trebuie să facem când ne infectăm, dar ambulanța nu ajunge la noi?
Petiția inițiată de Comunitatea Declic, prin care se solicită procurorului general redeschiderea dosarului 10 august, a fost semnată de peste 57.000 de români.
Şefii de la Sala Polivalentă nu produc dovada că ar fi reclamat disfuncţionalităţi la tribuna mobilă. Dimpotrivă, după ce au cerut răgaz să pregătească un răspuns, au revenit cu încă o poveste fără probe.
Un vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj a depus o nouă plângere prin care solicită completarea urmăririi penale în ceea ce-l privește pe Victor Ponta, asta după ce trei instanțe judecătorești au hotărât că a încălcat legea.