Sport

Echipa de handbal masculin a Universității Cluj are un nou antrenor

După despărțirea de Carmen Amariei, echipa de handbal masculin a Universității Cluj și-a găsit un nou antrenor.

Ibrahima Diaw este noul antrenor al echipei de handbal masculin CS „U” Cluj | Foto: Handbal Masculin U Cluj Ibrahima Diaw este noul antrenor al echipei de handbal masculin CS „U” Cluj | Foto: Handbal Masculin U Cluj

 

 


 

Echipa de handbal masculin a Universității Cluj a anunțat că Ibrahima Diaw este noul antrenor al clubului.


 

 


Echipa de handbal masculin CS „U” Cluj are un nou antrenor

„Ibrahima Diaw este noul antrenor al echipei de handbal masculin «U» Cluj”, a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.

Fost căpitan și figură emblematică a echipei PSG Handball, Ibrahima Diaw a fost campion al Franței cu gruparea pariziană în 2013. El cunoaște deja handbalul românesc, după ce a cucerit titlul național alături de Dinamo București în 2016, după ce a evoluat în perioada 2014-2016 la echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare.


După o carieră remarcabilă ca jucător, Diaw și-a continuat parcursul din postura de antrenor, cea mai recentă experiență fiind la Sarrebourg Moselle Sud, în liga secundă franceză.

Ibrahima Diaw: „Ne așteaptă o muncă grea”

„Sunt foarte fericit că am venit la «U» Cluj. Este o mare oportunitate pentru mine și vreau să mulțumesc clubului pentru încredere. Vin cu multă motivație, cu ambiție și energie. Știu că ne așteaptă o muncă grea, dar cred cu tărie în potențialul echipei și în ce putem realiza împreună. Filosofia mea se bazează pe multă muncă, angajament, disciplină și spirit de echipă. Vreau să construiesc o identitate colectivă puternică, în care fiecare jucător să de totul pentru echipă și club”, a declarat Diaw.


„U” Cluj a anunțat pe 15 octombrie despărțirea de antrenoarea principală Carmen Amariei.  Universitatea Cluj ocupă locul 10 (din 12 echipe) în Liga Națională după șase etape, cu 2 puncte.

Diaw va debuta oficial pe 14 noiembrie 2026, în deplasare, cu CSM Vaslui.

CITEȘTE ȘI:

„Adoptă un prieten pe viață”: handbaliștii Universității Cluj ajută câinii din adăpost să-și găsească o familie

Ultimele Stiri
abonare newsletter