Proiectul de lege privind modificare legii 115/2015 a alegerilor locale, prin care guvernul Ludovic Orban își va angaja răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a fost trimis Parlamentului.
Primăria Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație cu ocazia meciului de fotbal România Under - 21 – Ţara Galilor Under - 21, astăzi, 12 octombrie 2018, între orele 18.15 – 22.15.
Maşinile sunt deviate pe banda a doua în această dimineaţă, la kilometril 27+700 pe sensul de mers Gilău-Turda al Autostrăzii Transilvania, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță restricții de circulație sâmbătă, 23 aprilie, între orele 12.00-22.00, cu ocazia evenimentului ,,Jazz in the Street”.
Băncile din Grecia s-au redeschis luni dimineaţă, la trei săptămâni după ce au fost închise pe fondul crizei financiare din ţară, însă limita la retragerile de numerar va fi menţinută la 420 de euro pe săptămână, relatează Deutsche Welle în pagina online. Începând de luni, grecii pot retrage de la bancomate 420 de euro pe săptămână, dar nu vor mai fi nevoiţi să stea la cozi în fiecare zi pentru a scoate câte 60 de euro odată.