Clujenii care își aruncă gunoiul la alte puncte gospodărești decât cele la care sunt arondați riscă amenzi usturătoare. Primăria vrea să schimbe regulamentul privind buna gospodărire a orașului.
Peste 300 de ONG-uri, fundaţii şi asociaţii au depus cerere de finanţare nerambursabilă de la Primărie. Suma cerută se ridică la peste 36 de milioane de lei (7,8 milioane euro).
326 milioane euro este bugetul municipiului Cluj-Napoca pe anul 2019. Primarul Emil Boc a făcut o listă cu cele mai importante obiective care vor fi finalizare în perioada următoare.
Deputatul Emanuel Ungureanu va participa, luni, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local, unde se votează bugetul, pentru a-i cere primarului Emil Boc mai mulţi bani pentru spitale
În urmă cu două luni, Primăria Cluj-Napoca prelungea cu încă 90 de zile contractul pentru deratizarea, dezinsecția și dezinfecția municipiului. Firma Coral asigură aceste servicii de 13 ani, iar contractul a expirat în luna februarie. Acum, municipalitatea merge mai departe tot cu această firmă.