Administrație

Prima școală construită DE LA ZERO în ultimii 30 de ani, în Cluj-Napoca. Primăria caută supervizor pentru lucrări

Primăria Cluj-Napoca a lansat în licitație publică un contract de supervizare a lucrărilor la Școala Gimnazială din cartierul Borhanci. Valoarea contractului este estimată la 1,9 milioane de lei.

Prima școală construită DE LA ZERO în ultimii 30 de ani, în Cluj-Napoca. FOTO: Facebook/ Emil Boc Prima școală construită DE LA ZERO în ultimii 30 de ani, în Cluj-Napoca. FOTO: Facebook/ Emil Boc

 

 


În luna mai, Primăria Cluj-Napoca a semnat contractul pentru realizarea Școlii Gimnaziale din cartierul Borhanci, prima construită de la zero în ultimii 30 de ani, în municipiu. Acum, municipalitatea caută o firmă specializată care să asigure servicii de supervizare a lucrărilor din cadrul proiectului. Primăria Cluj-Napoca a lansat miercuri în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația publică numită „Servicii de supervizare a contractului «Proiectare și Execuție Școală Gimnazială în cartierul Borhanci»”.

 


Contractul este estimat la 1,89 milioane de lei, bani proveniți din fonduri bugetare. Criteriul de atribuire a contractului în reprezintă cel mai bun raport calitate-preț. Durata contractului este de 80 de luni, iar termenul limită de depunere a ofertelor, data de 24 iulie. 

Școala din Borhanci trebuie să fie gata în 2024

O nouă școală cu 27 săli de clasă pentru 675 de copii, sală de sport, laboratoare, sală de mese și spații tehnice va fi construită în Cluj-Napoca. Primarul Emil Boc a semnat în mai 2023 contractul de proiectare și execuție pentru proiectul „Școala Gimnazială Borhanci” în valoare de 10.270.048,12 euro (50.323.235,80 lei). 


Durata contractului este de 560 zile, din care 110 zile termen proiectare și 450 zile termen execuție lucrări. Câștigătorul contractului este Asocierea Axial Construct Invest - MRD Instal-Prodesign Engineering & Construction - DaroConstruct și subcontractanţi.

„Acum am semnat contractul de execuție pentru Școala Gimnazială din Borhanci și pentru sala de sport din Borhanci. E un contract care vizează realizarea unei școli cu 27 de săli de clasă a câte 25 de elevi fiecare, două laboratoare de știință, unul de informatică, repet, sală de sport cu vestiare aferente și toate celelalte. La sfârșitul anului 2024, dacă am calculat bine, până în decembrie, această școală ar trebui să fie finalizată. Fac precizarea că liceul este deja în fază de evaluare și urmează și acolo să avem câștigătorul până în 15 iunie, iar grădinița din Borhacni - va fi semnat contractul săptămâna viitoare probabil, dacă nu se mai depun contestații. În privința creșei, Ministerul Dezvoltării va scoate la licitație prin Compania Națională de Investiții la începutul lunii iunie proiectul. Bazinul de înot de ultimă generație are deja contractul semnat, se află în fază de proiectare. Și acela va fi finalizat până în 2024, inclusiv. Iată acest HUB educațional, sportiv și de recreere este plecat la drum pentru a dat Borhanciului ceea ce are nevoie. După realizarea centurii metropolitane va putea să aibă loc și extinderea lui administrativă și imobiliară, dar, așa cum am spus, prima dată facem infrastructură și după aceea mergem mai departe”, a spus Emil Boc într-o intervenție radio.


Școala și sală de sport în Borhanci

În cadrul proiectului se construiesc două imobile, unul destinat Școlii Gimnaziale format din 3 corpuri de clădire, care va avea acoperiș tip terasă circulabilă pe corpul A și necirculabilă pe corpurile B și C, și alăturat o sală de sport care va avea acoperiș tip terasă circulabilă. De asemenea, va fi amenajată curtea școlii și terenului aferent școlii.

Funcțiuni:


  •  27 de săli de clasă a câte 25 de elevi fiecare clasă
  •  3 laboratoare, din care: 2 laboratoare de științe, 1 laborator de informatică
  •  sală de sport cu vestiare
  •  sală de mese cu bucătărie și anexe
  •  cancelarie, birouri
  •  spații tehnice: grupuri sanitare
  •  sisteme de instalații și branșamente la rețele de utilități

„Viitorul Clujului îl pregătim acum, prin investiții în educație. Hub-ul Educațional din Borhanci va include creșă, grădiniță, școală gimnazială, sală de sport, liceu, bazin de înot și pădure-parc - facilități care au rolul de a crește calitatea vieții cetățenilor”, a mai scris Emil Boc pe Facebook.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Pași înainte pentru prima școală din cartierul Bună Ziua! Acord de mediu pentru viitorul hub educațional

abonare newsletter