Marea procesiune de Rusaliile catolice, închinată Fecioarei Maria, considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est, a adunat sute de mii de pelerini la Șumuleu Ciuc.
Zilele Culturale Maghiare din Cluj, una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale comunității maghiare din Transilvania, a ajuns la cea de-a XVI-a ediție, iar deschiderea evenimentului a fost oficiată de dr. Sulyok Tamás, președintele Ungariei.
Numeroși pelerini s-au îndreptat, sâmbătă, spre Șumuleu Ciuc, unde are loc procesiunea de Rusaliile Catolice, cea mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est.
Peste 130.000 de persoane, între care şi preşedintele Ungariei, Ader Janos, au asistat, sâmbătă, la slujba de Rusaliile catolice oficiată pe Muntele Şumuleul Mic din Harghita. Slujba de Rusalii s-a încheiat cu binecuvântarea Papei Francisc, transmisă de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György.
Preşedintele Ungariei, Ader Janos, care se află într-o vizită privată în Transilvania, s-a interesat, la Castelul Banffy din Bonţida, judeţul Cluj, de stadiul lucrărilor de restaurare şi de şansele obţinerii unor fonduri pentru castel.