Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj video cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei, în care a reafirmat sprijinul României pentru eforturile țării vecine în fața agresiunii rusești.
Premierul României, Ilie Bolojan, a fost primit sâmbătă, la Chișinău, de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul vizitei sale oficiale în țara vecină.
Cât de ușor poate fi rescris trecutul? În era inteligenței artificiale, răspunsul este cât se poate de simplu: cu un singur click. Poveștile naționalist-patriotice generate de AI reprezintă una dintre cele mai perverse metode de propagandă. „Aceste postări îi pregătesc psihologic pe cei mai vulnerabili români nu doar să accepte o dictatură, ci de-a dreptul să o dorească sincer”, avertizează istoricul Radu Oltean.
Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Județean Cluj, a scris joi o postare pamflet în care arată că, din calitatea de politician, asistă la creşterea impozitelor, iar ca antreprenor, îi creşte un nod în gât şi de aceea, „e momentul istoric să iasă în stradă împotriva sa”.
Președintele Consiliului Județean a declarat, marți, că realizarea proiectelor din Cluj reprezintă un criteriu fundamental pentru colaborarea din interiorul PNL. „Orice decizie privind o schimbare politică va fi influențată de două mari proiecte ale Clujului”, spune Alin Tișe.
Augustin Zegrean critică proiectul care modifică pensiile magistraților. „Un proiect dăunător, per total, care va avea consecințe nefaste”, spune fostul președinte al Curții Constituționale.