Cu intonație interogativă, enunțul acesta e pur retoric, căci acum (cel puțin) toți vrem/vor pace: și noi, „spectatorii plătitori” sau contributori net ai războiului, și Ucraina (o țară aproape distrusă), și Rusia (o țară aproape învinsă), și NATO (o alianță militară sătulă de cheltuieli) și UE (o alianță economică sătulă de prețuri mari) șamd.
România este un aliat foarte valoros şi NATO este pregătită să apere România, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri asupra unei „catastrofe globale” în cazul unei „confruntări directe” între Rusia şi NATO pe teritoriul Ucrainei, transmite agenţia EFE.
Vineri, 23 septembrie, sunt programate să înceapă referendumurile de anexare a patru zone din Ucraina. Locuitorii din Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie sunt aşteptaţi la urne pentru a vota alipirea cu Rusia.
Aproximativ 70.000 de persoane au protestat sâmbătă la Praga împotriva guvernului ceh, cerând coaliţiei aflate la putere să ia măsuri pentru a controla preţurile tot mai mari la energie şi exprimându-şi opoziţia faţă de Uniunea Europeană şi NATO, potrivit AFP.
Recentele izbucniri rasiste ale lui Orban îi accentuează asemănarea cu Nicolae Ceaușescu, care i-a împărtășit nativismul, ultranaționalismul și antisemitismul, aversiunea față de democrație și înclinația pentru reabilitarea criminalilor de război, dar care a sfârșit în fața plutonului de execuție, scrie profesorul Zoltan Tibori Szabo de Universitatea Babeș-Bolyai într-o analiză publicată de cotidianul israelian Ha’aretz.