Medicii de familie din Cluj au transmis un memoriu către Ministerul Finanţelor și Guvernul României referitor la propunerea de creștere a contribuției CASS de la 60 la 90 de salarii minime brute anuale. „Măsura va avea un impact negativ direct asupra accesului populației la servicii medicale de bază”, avertizează medicii.
Pacienții cronici sunt scutiți de drumurile la medicul de familie, astfel încât pot apela direct la serviciile unui medic specialist, fără a obține în prealabil un bilet de trimitere.
În condițiile în care peste 1 milion de concedii medicale au fost acordate în condiții „suspecte”, Ministerul Sănătății vrea să modifice modul de acordare a acestor concedii. „Nu vom putea stopa 100% acest fenomen, dar îl vom diminua”, spune ministrul Alexandru Rogobete.
Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) folosit în sistemul medical este nefuncţional, iar medicii de familie din Cluj reclamă afectarea serviciilor oferite pacienţilor.
Unde se pot adresa clujenii în cazul simptomelor de viroză sau gripă? În ultima săptămână, la Cluj au fost înregistrate peste 1.500 de cazuri de gripă, astfel încât Clujul se plasează pe primul loc la nivel național după numărul cazurilor raportate.
Sistemul sanitar din România se confruntă cu deficiențe serioase în condițiile în care zeci de spitale din țară nu au suficienți medici pentru anumite domenii medicale, iar în cadrul serviciilor de medicină primară aproape 20% dintre medicii de familie au peste 70 de ani.
A început sezonul virozelor. În sezonul rece, cazurile de viroze respiratorii cresc semnificativ, afectând persoane de toate vârstele, în special copiii.
În topul medicilor cu cele mai multe concedii medicale acordate în 2023 se situează un medic din Cluj, care a emis peste trei mii de certificate medicale.