O clujeancă în vârstă de 21 de ani cu probleme medicale a fost salvată de Salvamont Alba, sâmbătă seară, după o intervenţie de peste două ore, de pe Platoul Bedeleu.
O femeie a fost rănită, sâmbătă, în timp ce escalada Piatra Bulbuci, după ce i s-ar fi rupt un element de siguranţă al frânghiei şi s-ar fi lovit de peretele versantului situat în zona localităţii Feneş, în Munţii Apuseni.
Poliția Alba a fost sesizată în jurul orei 01.00 de către mama băiețelului ucis de către tată, femeia spunându-le polițiștilor că este îngrijorată de fiul său, iar polițiștii au intrat în apartamentul acestuia în jurul orei 05:00, timp în care l-au așteptat să ajungă de la Turda la Alba Iulia pe proprietarul locuinței în care bărbatul stătea cu chirie.
Dubla crimă de la Alba Iulia arată, încă o dată, că polițiștii eșuează de cele mai multe ori să intervină prompt la cazuri. La Alba Iulia oamenii legii au stat mai bine de o oră până când proprietarul apartamentului a ajuns din Turda să le deschidă ușa, la Onești, în 2021, doi oameni au murit după ce polițiștii au așteptat 8 ore în fața unui apartament să acționeze.
Şoferul unei autoutilitare care a făcut o manevră de mers înapoi pe autostrada A1 Turda-Sebeş a fost amendat de poliţişti cu suma de 1.305 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere pentru 120 de zile.
O persoană a murit, iar alte două sunt rănite, din care una grav, în urma unui accident produs sâmbătă dimineaţa pe DN 1, în dreptul localităţii Cunţa, între Sebeş şi Sibiu, în care au fost implicate două autoturisme.