Elevii și studenții sunt viitorii piloni ai dezvoltării economiei locale, iar rolul învățământului dual este unul determinant. „Succesul acestui sistem presupune o colaborare autentică între toți actorii implicați”, a spus Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, la conferința „Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj”.
Administrația trebuie să reprezinte un catalizator al dezvoltării, iar colaborarea cu mediul preuniversitar, universități și mediul de afaceri reprezintă cheia unei creșteri economice sustenabile. „Asigurăm o conlucrare fructuoasă între actanții implicați pentru a facilita preluarea modelelor de bune practici”, spune Mircea Fica, fondator Club Antreprenor.
Experți, reprezentanți ai administrației locale, ai mediului de afaceri, ai instituțiilor de învățământ și ai companiilor clujene vor discuta vineri, 3 octombrie 2025, despre direcțiile de cooperare strategică între pilonii esențiali ai dezvoltării regionale.
Mai multe școli din județul Cluj sunt implicate într-un proiect inedit, alături de zeci de angajatori, pentru dezvoltarea competențelor profesionale ale elevilor.
Finanțare de 21 de milioane de euro, prin PNRR, pentru Campusul dual din Florești. Centrul educațional va include mai multe imobile cu opt și nouă etaje și un culoar pentru metrou.
Proiectul Campusului dual, realizat în parteneriat cu universitățile clujene, a fost aprobat în Consiliul Local Florești. „Reprezintă un pas important pentru sistemul educațional”, spune primarul Bogdan Pivariu.
Guvernul a aprobat înființarea a 18 programe de licență duală în cinci universități din România. Printre acestea se află și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.