Deputatul PNL Cluj Ovidiu Cîmpean a avut o intervenție promptă în Parlament în contextul în care dezbaterea despre protecția consumatorilor a reprezentat un prilej pentru atacuri la adresa UE.
Victoria obținută de partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania prezintă o serie de riscuri pentru România și securitatea din regiune. „Dacă AfD ajunge să controleze politica federală a Germaniei, pentru România, consecințele pot fi foarte concrete”, avertizează deputatul liberal Ovidiu Cîmpean.
Deputatul Remus Lăpușan a susținut, în plenul Camerei Deputaților, o declarație politică prin care a evidențiat progresele semnificative realizate de agricultura românească în ultimii ani, subliniind faptul că România și-a recâștigat locul de lider regional și european în producția agricolă.
Europarlamentarul clujean Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European, anunță depunerea unui amendament ce prevede sprijin pentru achiziția de animale de reproducție din fonduri europene.
Președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, anunță că fermierii români și est-europeni vor beneficia de subvenții egale cu cei din vest.