Primarul Emil Boc a vizitat persoanele fără adăpost găzduite în centrele Primăriei. “Având în vedere gerul de afară şi temperaturile scăzute, am verificat şi dispus toate măsurile necesare ca toţi oamenii care nu au adăpost să aibă asigurate condiţiile elementare de locuire, hrana şi igienă la Centrele Primăriei”, a transmis primarul.
Primarului Clujului, Emil Boc, a tras linie şi a prezentat cele mai importante realizări pe anul trecut: parkinguri, creşe, modernizări de poduri, pasaje subterane. Ce au în comun toate aceste proiecte? Există doar pe hârtie sau în cel mai bun caz inaugurarea lor va avea loc peste câţiva ani. Deci, ce a lucrat în 2018 Emil Boc, desemnat “cel mai bun primar din România”?
La dezvelirea statuii fostului om politic, amplasată în spatele Bastionului Croitorilor și realizată de sculptorul Ioan Marchiș, au fost prezenți zeci de clujeni, oficialități ale județelor Cluj și Sălaj, dar și fostul președinte al României, Emil Constantinescu.
Odată cu începerea noului an, micile războaie între politicienii clujeni și-au reluat cursul normal. Astfel că, președintele PSD Cluj, Horia Nasra, a lansat câteva atacuri (și/sau întrebări) către primarul Emil Boc, majoritatea având legătură cu problemele de infrastructură cu care se confruntă municipiului Cluj-Napoca și pentru care încă nu s-au găsit soluții viabile.
Primarul Emil Boc a anunțat săptămâna trecută că va fi emisă o hotărâre de Consiliu Local prin care se va stabili clar că nu se mai emit autorizații de construcție în cartierele Borhanci și Bună Ziua.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a instalat 40 de parcometre electronice în zona centrală a municipiului. Acestea funcționează în regim autonom, cu energie solară, fiind dotate cu acumulatori reîncărcabili, care să asigure funcționarea sustenabilă și independentă.
Alianţa Vestului este un demers strict politic al primarilor din Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea şi Arad pentru a crea presiune şi a se impune în lupta internă din PNL şi o modalitate pentru a avea forţa de a-şi negocia candidaţi pentru alegerile europarlamenatre, spune preşedintele PSD Cluj.