Proiectele vizează achiziția de echipamente software și hardware, cu scopul îmbunătățirii actului medical, având numeroase beneficii atât pentru pacienți cât și pentru cadrele medicale.
Parcul 14 Iulie va fi redeschis publicului după modernizare în 4 septembrie, cu circa o lună mai devreme decât termenul contractual. Primăria Cluj-Napoca lucrează la implementarea unor noi politici publice de susținere a spațiilor verzi.
CFR Cluj a învins rivala din oraș, „U” Cluj, cu scorul de 4-3 (1-2), luni seară pe Cluj Arena. Vizibil dezamăgit de înfrângere, Emil Boc a fost totuși bucuros că a învins Clujul.
La aproape doi ani de la semnarea contractului de modernizare, Școala „Nicolae Iorga” din cartierul Iris este finalizată. Elevii vor începe anul școlar într-o clădire modernizată.
Emil Boc a fost prezent la cel mai spectaculos derby al sezonului disputat pe Cluj Arena. Vizibil afectat după meci, primarul a apreciat jocul din teren, dar și atmosfera din tribune. „Se poate și la Cluj un meci–spectacol!”
„U” și CFR se duelează pe Cluj Arena, de la 21:30, în etapa cu numărul 6 a sezonului regulat. Primarul Clujului a fost surprins în extaz după ce U a marcat al doilea gol.