Economiștii anunță că rata inflației va scădea în următoarele 12 luni, însă leul se va deprecia și ar putea ajunge la un curs valutar de aproape 5,40 RON pentru un euro.
Alan Greenspan, economistul care a condus politica monetară a Statelor Unite timp de aproape 19 ani din funcția de președinte al Rezervei Federale (Fed), a murit la vârsta de 100 de ani.
Reforma administrativă poate însemna o eficientizare a administrației locale și o reorganizare teritorială de impact. Va avea Clujul un singur municipiu?
Piața petrolului a captat de zeci de ani atenția investitorilor, economiștilor și liderilor de industrie. Însă ceea ce o face deosebită este nivelul ridicat de volatilitate - adică modificările rapide și adesea dramatice ale prețului barilului. Pentru investitori, această piață poate fi o sursă de oportunități, dar și de riscuri semnificative. Așadar, prudența este cheia.
Să mănânci sănătos a ajuns să fie mai scump decât era în urmă cu 5 ani, înainte de pandemie. Prețurile la alimente au crescut enorm în ultimii ani, în top fiind peștele, uleiul de măsline și fructele.
Cei ce doresc să se mute în Cluj-Napoca se confruntă cu imobilele ce se scumpesc de la an la an. Doar în ultimul an, prețurile s-au majorat cu 10-15%, acest lucru fiind influențat de inflație și cererea limitată de locuințe.
O femeie de 50 de ani din Cluj-Napoca, de profesie economistă, s-a gândit să facă rost de bani prin șantajarea unui fost partener de afaceri, scrie clujust.ro