Deficitul comercial al României se adâncește: creștere de 15% a deficitului balanţei comerciale în primele nouă luni ale anului față de aceeași perioadă din 2023.
Statele Unite ale Americii traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria recentă, cu schimbări dramatice în viața cetățenilor săi, relevă un amplu sondaj făcut de Institutul Gallup.
Partidul Național Liberal (PNL) își propune să sprijine reînnoirea industrială a României, cu accent pe creșterea productivității și valorificarea resurselor naturale. „O oportunitate strategică pentru dezvoltarea economică durabilă a țării”, spune Cristina Burciu, deputat PNL de Cluj.
Comisia Europeană a propus, marți, suspendarea parțială a plăților din cea de-a treia cerere de plată a României prin PNRR, în condițiile în care șase jaloane nu au fost îndeplinite.