Economie

Va putea fi evitată creșterea TVA? Emil Boc: „Nu taxele mai mari sunt soluția, ci combaterea evaziunii cu tehnologie și lege aplicate egal”

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a declarat că nu se pune problema creşterii cotelor reduse de TVA, de 5% şi 9%. Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că astfel de declarații sunt bazate pe „informații solide”.

Va putea fi evitată creșterea TVA? Emil Boc: „Nu taxele mai mari sunt soluția, ci combaterea evaziunii cu tehnologie și lege aplicate egal”| Foto: monitorulcj.ro Va putea fi evitată creșterea TVA? Emil Boc: „Nu taxele mai mari sunt soluția, ci combaterea evaziunii cu tehnologie și lege aplicate egal”| Foto: monitorulcj.ro

 

 


Într-o perioadă în care presiunea pe bugetul de stat aduce din nou în discuție posibila majorare a TVA, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, atrage atenția că soluțiile reale pentru redresarea finanțelor publice nu constau în creșterea poverii fiscale asupra cetățenilor, ci în combaterea evaziunii fiscale și modernizarea administrativă.

 


Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a declarat că nu se pune problema creşterii cotelor reduse de TVA, de 5% şi 9%. Edilului Clujului a transmis că aceste declarații sunt bazate pe „informații solide”.

CITEȘTE ȘI:
Nicușor Dan despre TVA: „Nu se pune problema creșterii cotelor de TVA de 5% și 9%”

„Dacă președintele a spus faptul că orice discuție începe de la ipoteza necreșterii TVA-ului, cred că se fundamentează aceste date ca fiind reale. Înainte de a te gândi la orice creștere de taxă, trebuie să te gândești cum poți să aduci mai mulți bani la buget, restructurând ceea ce nu funcționează”, a declarat Emil Boc la un post de radio local.


Evaziunea fiscală, „gaura” bugetului național

Potrivit lui Boc, principala vulnerabilitate a statului român este evaziunea fiscală sistemică, care, în opinia sa, reprezintă nu doar o pierdere de venituri, ci și o formă de nedreptate fiscală profundă.

„Toată lumea știe ca evaziunea fiscală este marea problemă a sistemului fiscal românesc. Acolo sunt puncte din PIB, un punct înseamnă vreo 9 miliarde de lei, care printr-o rigoare și aplicarea tehnologiilor moderne de inteligență artificială și digitalizare, de a dubla controlul uman cu controlul tehnologic pentru a elimina subiectivismul, clientelismul și firele alea nevăzute de corupție, nevăzute dar existente, care s-au creat în decursul unor zeci de ani. Alea trebuie destructurate doar prin controale, rigoare, care să pună omul în fața faptului împlinit, să știe că este controlat de un instrument specializat.
Ce ne costă să punem GPS-uri pe fiecare TIR care realizează în vamă, să-i urmărești traiectoria, să știi ce se întâmplă cu el. Să poți utiliza aceste tehnologii moderne doar pentru a fi corecți, pentru a ne asigura că toată lumea e corectă. De ce nu se pot lega toate casele de marcat în serie? Trebuie doar voință politică pentru acest lucru. Suntem ultimii din UE la nivelul procentului de venituri pe care îl aducem din Produsul Intern Brut. Nu mai merge și așa, și așa (...) Nu principiul acela că firmele controlate sunt ale adversarului politic, Doamne Ferește, cea mai mare tâmpenie să folosești statul în interes politic. Atunci distrugi jumătate din performanța unui stat”, a adăugat edilul.


El a criticat dur și inechitățile profunde din sistemul de pensii, dând exemplul celor care se pensionează la 48 de ani cu pensii speciale, în timp ce oamenii obișnuiți lucrează până la 65 de ani pentru venituri modeste.

„În cadrul legii ajutăm pe oricine, oricine dorește să contruiască, dacă am cadrul legal are ușa deschisă la noi, în egală măsură, dacă nu respectă legea nu ne certăm, dar aplicăm legea. Atâta timp cât noi în țară am creat derapaje cu legea în mână, evident că cetățeanul de rând vine și spune că trebuie să lucreze până la 65 de ani și alții se pensionează la 48 de ani și are o pensie de 5 ori mai mare decât mine...dar, totuși, la 48 de ani? Nu e firesc asta într-o societate care vrea să-și păstreze continuitatea, că vrea să arate că suntem împreună. Nu am nimic cu cei care au pensii speciale, eu în 2010 le-am tăiat pe toate, în 10 ani le-au pus înapoi”, a transmis primarul.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Numărul beneficiarilor de pensii speciale, în creștere: peste 5.000 de euro pentru cea mai mare pensie medie de serviciu.

România a reușit o absorbție de doar 9,4% a fondurilor europene. În lipsa reformei fiscale, următoarea cererea de plată, în valoare de 5,7 miliarde de euro, nu va putea fi înaintată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter