În ultima săptămână, în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, au fost depistate 188 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanțele de judecată.
Participanţii la Festivalul Electric Castle, care începe miercuri în Bonţida, vor fi supuşi, în premieră, unor controale pirotehnice şi cu detectoare de metale, pentru prevenirea incidentelor.
Procurorii DIICOT au descins la membrii unei grupări infracționale, bănuite că ar fi introdus hașiș în țară, sub formă de colete sau prin ingerare, pe care l-ar fi comercializat unor consumatori.
Procurorii DIICOT au efectuat, marți, 19 percheziții în județul Cluj și au ridicat peste trei kilograme de droguri şi aproximativ 30.000 de lei, 16 persoane fiind duse la audieri.
Adrian Naidin a revenit anul acesta pe scenă cu un nou spectacol, în ciuda faptului că mâna dreaptă încă nu i s-a refăcut complet după incidentul din septembrie 2016, când artistul a căzut de la etaj în cursul unei operaţiuni controversate a Poliţiei Antidrog.
2 kilograme de cannabis, plicuri cu substanţe psihoactive, un pistol, peste 13.000 de lei şi 600 de euro, au confiscate de poliţiştii anti-drog şi de procurorii DIICOT din Cluj, în urma a 7 percheziţii.
Polițiștii au efectuat pe parcursul a două săptămâni 81 de percheziții în urma cărora au confiscat aproximativ 150.000 de lei, șapte autoturisme, aproape 2,5 kilograme de droguri, peste 600 de fiole și comprimate, echipamente IT și bancnote susceptibile a fi falsificate, informează un comunicat al IGPR.