Drumul expres Cluj - Dej - Bistrița începe să prindă contur, după ce Consiliul Județean Cluj a semnat acordul de colaborare cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud. Care sunt etapele lucrării?
În luna decembrie Guvernul a alocat de două ori bani din Fondul de Urgență către primării și consilii județene. La Cluj, administrațiile PNL au primit majoritatea banilor.
Tânărul de 21 de ani din Dej care a căzut duminică, 5 decembrie, de la etajul blocului în care locuia a murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca unde a fost adus în stare critică.
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a căzut de la etajul unui bloc în municipiul Dej. Băiatul a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Restaurantele și cafenelele se deschid în interior în Dej, Gherla și Turda, fiindcă incidența cazurilor de COVID-19 în cele trei orașe a scăzut sub 3 și intră în scenariul galben.
Dejenii au fost anunțați că începând de marți, la Dej se impune purtarea materialelor de protecție a gurii și a nasului în spațiile publice, însă anunțul a venit la scurt timp după ce prefectul Clujului că o astfel de decizia poate fi luată doar prin Ordonanță militară.