Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor, verificare care nu s-a mai făcut în ultimii doi ani de zile, potrivit unei postări publicate sâmbătă pe pagina sa de Facebook.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 43 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a şapte cetăţeni români din diferite motive legale.
În perioada 26-30 octombrie 2020, Inspecția Teritorială a Muncii Cluj a desfășurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de control ce au vizat transportatorii rutieri.
Controale severe se vor desfășura în școli începând cu săptămâna viitoare, pentru a se asigura bunăstarea și siguranța elevilor și a cadrelor didactice.
Ministerul Afacerilor Interne informează că, în ultima săptămână, au fost aplicate 10.678 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.833.571 de lei, în urma acţiunilor derulate pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul pandemiei de coronavirus.