Ministerul Sănătăţii "recoltează probe şi vor fi trimise la laboratoare pentru a verifica dacă concentraţiile înscrise pe etichetă sunt în concordanţă cu conţinutul" în cazul dezinfectanţilor produşi de Hexi Pharma şi folosiţi în spitalele din România.
Inspectorii din cadrul Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU au controlat la finalul săptămânii trecute cluburile, barurile, discotecile, restaurantele și sălile de cinematograf sau spectacole din Cluj într-o acţiune de prevenire a incendiilor.
Autorităţile din Cluj s-au întâlnit astăzi într-o şedinţă pentru a identifica zonele de risc şi verificarea cluburilor care găzduiesc evenimente publice.
30 de polițiști şi jandarmi au controlat localurile publice și piețele de pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Polițiștii locali din Floreşti au inițiat, de la începutul anului 2015 până în prezent, acțiuni de control pe toate domeniile de activitate ale serviciului şi au dat amenzi în valoare de 53.000 de lei.