Pensionarea „decrețeilor” va accentua criza din sistemul public de pensii, care se poate confrunta cu o presiune susținută în perioada 2029-2030. Economiștii cer măsuri urgente, iar una dintre alternativele luate în calcul vizează creșterea vârstei de pensionare.
Comisia Europeană anticipează în ultima sa prognoză o creștere a PIB-ului în România de doar 0,1% pentru acest an. „O recesiune ușoară în 2026 nu este exclusă, dată fiind amploarea consolidării bugetare și mediul internațional nefavorabil”, avertizează Consiliul Fiscal.
În pofida unor progrese importante, economia României a avut o evoluție nesustenabilă. Consiliul Fiscal avertizează că, în lipsa unei corecții bugetare, statul poate ajunge într-o criză a datoriei suverane, cu efecte economice și sociale grave.
În lipsa măsurilor de corecție din acest an, deficitul bugetar poate ajunge la 9% din PIB. Consiliul Fiscal avertizează asupra necesității unei colectări mai eficiente a veniturilor fiscale.
Din februarie 2022 și până în iunie 2025, România a susținut Ucraina prin sprijin militar, umanitar și financiar în valoare de 1,5 miliarde de euro, printre cele mai mici sume acordate la nivel european.
La jumătatea exercițiului financiar 2021-2027, România nu a reușit să atragă niciun euro din bugetul multianual al UE. România riscă suspendarea plăților din PNRR, măsură cu impact „asupra stabilității macroeconomice și financiar-bugetare”, avertizează Consiliul Fiscal.