Prin intermediul fondurilor europene, România s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte în diverse domenii: de la creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane prin modernizarea drumurilor județene, creșterea eficienței energetice în clădiri publice sau private până la impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.
Piața Karl Liebknecht va fi modernizată și reamenajată, făcând loc spațiilor pietonale și „shared-space”, în detrimentul betoanelor și a mașinilor parcate pe trotuare.
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a adoptat proiectul de hotărâre care prevede stabilirea tarifelor de parcare pentru anul viitor. Din cauza creșterii ratei inflației, unele tarife vor suferi majorări în noul an.
Consiliul Local Cluj-Napoca a adoptat proiectul privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții care prevede modernizarea stației de autobuz din Piața Gării.
Consiliul Județean Cluj a încheiat o nouă etapă în procesul de redare a farmecului și strălucirii de odinioară a celui mai reprezentativ palat baroc din Transilvania, Palatul Bánffy, clădire emblematică ce găzduiește Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
Un tânăr de 22 de ani din Brașov s-a aruncat de la etajul unui bloc din municipiul Cluj-Napoca. La sosirea echipajelor de salvare s-a constatat că tânărul era deja decedat și nu a mai putut fi salvat.
Un accident a avut loc luni dimineața pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca. Două persoane rănite au ajuns la spital după ce una din cele două mașini implicate s-a răsturnat.