În perioada stării de urgenţă, Banca Transilvania a trimis clienţilor acasă, gratuit, peste 70.000 de carduri. Este vorba de clienţii cărora le-a expirat cardul, având această opţiune pentru a nu mai face un drum la bancă.
Uber a decis, în contextul pandemiei de COVID-19, să impună purtarea măştilor de protecţie în maşinile înscrise în cadrul serviciului şi va folosi tehnologia pentru a se asigura că noile reguli sunt respectate.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a avut, pe data de 11 martie 2020, o întâlnire cu reprezentanții și membrii Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).
Turismul de sănătate a crescut puternic în ultimii trei ani şi a ajuns chiar până la 10% din numărul total al clienţilor unor hoteluri din oraşe mari, precum Bucureşti, Sibiu şi Cluj, potrivit unei analize de specialitate