Conducerea Consiliului Judeţean Cluj nu va depune cererea de finanţare pentru atragerea de fonduri europene în vederea implementării transportului intermodal la Aeroportul Internaţional Cluj. Potrivit unor surse, vicepreşedintele CJ Cluj Ioan Oleleu a refuzat să semneze cererea de finanţare din cauză că nu s-au obţinut toate avizele necesare.
Groapa de la Pata Rât e închisă oficial din 2012. Dar încă se mai depozitează gunoiul. Garda de Mediu a închis-o ieri, din nou, dar permite depozitarea deşeurilor încă şase luni.
Consilierul judeţean Mihai Seplecan îl acuză pe premierul Victor Ponta că „a cedat în faţa intereselor găştilor locale din PSD” după ce miercuri, 4 februarie, nu a fost pusă în discuţie în şedinţa de guvern data alegerilor pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj.
Consilierul judeţean Mihai Seplecan solicită public urgentarea procedurilor legale necesare stabilirii naturii juridice a investiţiei de la pista de decolare – aterizare de la Aeroportul Internaţional Cluj.
Consiliul Judeţean Cluj a găzduit, vineri, 23 ianuarie 2015, o dezbatere publică pe tema proiectului noului Regulament de alocare a fondurilor publice nerambursabile pe Programul Sport, proiect ce urmează să fie supus aprobării în următoarea şedinţă a CJ Cluj.
Consilierul județean Mihai Seplecan acuză conducerea interimară a Consiliului Județean Cluj că nu vrea să depună, la Comisia Europeană, proiectul pentru finanţarea terminalului intermodal de la Aeroport, în condițiile în care instituția europeană a dat deja banii pentru realizarea studiilor de fezabilitate.
Drumul judeţean Gherla – Fizeşu Gherlii – Ţaga, cunoscut ca fiind plin de gropi şi aproape impracticabil în unele zone, este ironizat printr-o caricatură.