Ştiri din Transilvania

Cluj, Alba și Bihor se unesc pentru Muniții Apuseni. Obiectivul este dezvoltarea turismului din zonă

Infrastructura şi turismul din Munţii Apuseni vor fi dezvoltate în cadrul unui parteneriat care va fi încheiat între judeţele Cluj, Alba şi Bihor.

 

 


„Preşedinţii consiliilor judeţene Alba, Bihor şi Cluj au convenit încheierea unui acord de parteneriat pentru dezvoltarea infrastructurii şi a turismului din Munţii Apuseni. Acesta va fi aprobat în şedinţele ordinare ale celor trei instituţii la finalul acestei luni, urmând ca în cursul lunii iulie să aibă loc prima întâlnire de lucru a celor trei preşedinţi, Ion Dumitrel, Ilie Bolojan şi Alin Tişe. Tot atunci va fi semnat şi acordul”, se arată într-un comunicat de presă al CJ.



Obiectivele acestui acord sunt amenajarea şi modernizarea traseului rutier „Padiş/Apuseni”, situat administrativ pe teritoriul celor trei judeţe, dezvoltarea şi promovarea turistică a zonei carstice a Munţilor Apuseni „Ţara de Piatră. Paradisul carstic al României” şi protejarea turiştilor în zona de interes.

De asemenea, un alt scop îl reprezintă protejarea şi promovarea patrimoniului etnografic, folcloric, a arhitecturii tradiţionale şi a biodiversităţii zonei carstice, iar comunele vizate sunt Gârda de Sus, Arieşeni şi Scărişoara (Alba), Pietroasa şi Budureasa (Bihor), Beliş, Mărgău, Săcuieu şi Mărişel (Cluj).

„Zona Apuseni-Padiş este un domeniu turistic întins pe teritoriul a nu mai puţin de trei judeţe, motiv pentru care am gândit o strategie de intervenţie unitară de dezvoltare a infrastructurii. Ne bucurăm că suntem, din nou, pionieri în cadrul unui astfel de proiect integrat, gândit atât în interesul comunităţilor locale, dar şi al turiştilor care vizitează această zonă montană extrem de apreciată”, a declarat, potrivit comunicatului, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

Totodată, cele trei consilii judeţene îşi asumă amenajarea şi modernizarea unor drumuri şi trasee turistice situate în aria lor administrativă. Acordul va fi încheiat pe o perioadă de 10 ani.  


 

abonare newsletter