Producția directorului de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Gábor Tompa, a dispărut din programul Teatrului Național din Budapesta, însă explicația oficială nu este clară.
Ministrul Educației reacționează în cazul scandalului privind „cenzurarea” unei analize a Institutului de Științe ale Educației privind efectul măsurilor de austeritate asupra învățământului. „Orice contribuție științifică trebuie să treacă un proces de evaluare”, spune Daniel David.
Biroul Electoral Ilfov a decis ștergerea de pe internet a unui editorial din publicația Aktual24, iar decizia a fost menținută de Biroul Electoral Central. Editorialul critica agresivitatea limbajului unuia dintre candidații la președinție și îndemna cetățenii să iasă la vot.
Fostul judecător Cristi Dănileț este vizat de o decizie a Biroului Electoral Central (BEC), după ce AUR a reclamat că îl susține politic pe Nicușor Dan.
Nici Rusia, nici Belarusul par să nu mai suporte Imnul Europei, în condițiile în care rețeaua de socializare Facebook a decis eliminarea unui conținut audio în care era redată Oda Bucuriei.
Pe vremea comunismului, arta și-a pierdut din valoare, fiind văzută doar ca un instrument de promovare a regimului comunist. Cu toate astea, au fost oameni de cultură, printre care și clujeni, care au reușit să creeze artă care să nu fie prea influențată de comunism și cenzură.