Echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv” se va desființa, după trei ani de activitate, timp în care a reușit să bifeze o premieră în voleiul turdean și anume aceea de a promova în Divizia A1.
Nu e prima dată când primarul Clujului face show la inaugurarea unor obiective sportive. La inaugurarea bazei „La Terenuri” din Mănăștur, Emil Boc a jucat fotbal cu copiii și a arătat cum se folosesc aparatele de fitness.
Baza sportivă din cartierul Mănăștur a fost deschisă oficial, iar clujenii de toate vârstele au încercat de la primele ore ale dimineții terenurile puse la dispoziție.
Amenințată cu lista rușinii pentru întârzierile mari înregistrate la proiectul de amenajare a bazei sportive La Terenuri, asocierea de firme este lăudată acum de primarul Emil Boc, care spune că apreciază că au deschis locația pentru public încă din faza de recepție.