Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu a solicitat autorităților ungare crearea unui coridor umanitar pentru ca românii blocați la granița cu Austria să poată tranzita Ungaria.
O studentă din Austria, venită prin Programul Eramus la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, povestește ce a găsit aici după o lună petrecută într-un cămin studențesc.
În 2005, Darius Păcurar a fost diagnosticat cu meduloblastom, o boală complicată care i-a măcinat copilăria şi l-a făcut să treacă prin operaţii şi tratamente dificile.
Autorităţile din Austria sunt preocupate de riscul unor atacuri teroriste, dezvăluind că sunt monitorizaţi sute de islamişti, inclusiv o femeie de origine română convertită la islam care ar locui în Viena, relatează site-ul publicaţiei Kronen Zeitung.
În vederea perfectării lotului de 18 jucătoare ce vor aborda sezonul de Champions League, Olimpia Cluj-Napoca a reușit vineri seara să obțină semnătura Roxanei Oprea, portarul echipei St. Pölten, campioana Austriei, dar și unul dintre cei doi portari din lotul echipei naționale de fotbal feminin a României.
Austria propune suspendarea Greciei din Schengen până la securizarea frontierei martitime cu Turcia, pledând, alături de Germania, Belgia, Suedia şi Danemarca pentru reintroducerea controalelor temporare în spaţiul de liberă circulaţie, pentru oprirea imigraţiei.