Poliţia Română recomandă atenţie sporită atunci când folosim telefoanele mobile, printre sfaturi fiind evitarea utilizării reţelelor wi-fi publice pentru operaţiuni bancare, comerţ online sau afaceri personale, precum şi permisiunile acordate utilizării aplicaţiilor.
Unul dintre obiceiurile devenite aproape compulsive la mulţi utilizatori de iOS şi Android este închiderea, din secţiunea task manager, a aplicaţiilor. Oamenii cred că astfel sporesc autonomia bateriei şi îmbunătăţesc performanţele telefonului.
Apple vorbeşte de obicei despre cele mai noi funcţii din iOS alături de un nou smartphone, iar iOS 9 îşi va atinge adevăratul potenţial abia după lansarea lui iPhone 6S.
Apple a majorat preţurile aplicaţiilor software comercializate prin intermediul App Store, din Canada până în Europa, fiind una dintre cele mai ample reacţii de acest tip a Apple la fluctuaţiile de curs valutar.
Clujenii pasionați de IT mai au încă ocazia să se înscrie la Techsylvania, eveniment pe zona de tehnologie si inovatie, organizatorii evenimentului prelungind perioada reducerilor pentru bilete.