De luni, clujenii vor fi obligaţi să facă colectarea gunoiul pe patru fracţii. Măsura, care apare într-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, vine cu amenzi pentru cei care nu se conformează, dar şi cu noi tarife la salubritate.
Clujenii care își aruncă gunoiul la alte puncte gospodărești decât cele la care sunt arondați riscă amenzi usturătoare. Primăria schimbă regulamentul privind buna gospodărire a orașului.
Polițiștii de imigrări au verificat peste 200 de societăți comerciale și au depistat 142 de străini care desfășurau activități lucrative fără forme legale sau se aflau în ședere ilegală.
În perioada 26 aprilie - 1 mai 2019, polițiștii din cadrul IPJ Cluj au intervenit la peste 430 de evenimente. Cea mai mare parte a acestora, respectiv 379 au fost sesizate prin 112.