Actualitate

Petrecere privată ILEGALĂ în Florești. Polițiștii au „spart” petrecerea și au împărțit amenzi

Sâmbătă, 5 februarie, polițiștii clujeni s-au sesizat din oficiu asupra unui petreceri private din localitatea Florești.

Petrecere privată ILEGALĂ în Florești. Polițiștii au „spart” petrecerea și au împărțit amenzi Petrecere privată ILEGALĂ în Florești. Polițiștii au „spart” petrecerea și au împărțit amenzi

 

 


În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 13 amenzi contravenționale. 

„La data de 5 februarie a.c., în cursul serii, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești s-au sesizat din oficiu, iar in urma verificărilor efectuate a fost identificat un eveniment privat organizat în localitatea Florești.


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


Au fost legitimate persoanele care se aflau în interiorul locației în acel moment, alături de organizator, fiind aplicate în total 13 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii 55/2020, în valoare de 3.000 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

 

CITEȘTE ȘI:

O nouă petrecere ILEGALĂ cu peste 80 de invitați, pe strada Horea din Cluj-Napoca. Polițiștii au dat amenzi record. FOTO

Petrecere ILEGALĂ cu zeci de invitați, pe strada Horea din Cluj-Napoca. S-a deschis dosar penal

Petrecere ILEGALĂ cu 50 de persoane, sâmbătă noaptea în Cluj-Napoca. Jandarmii au „spart” cheful

abonare newsletter