Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va realiza noi investiții, în valoare de peste 3.464.000 de lei.
Modificările cerute de Supercom la tarifele pivind gestionarea Centrului de Deșeuri au fost aprobate joi de Consiliul Județean Cluj. Alin Tișe a explicat că prețurile solicitate de noua firmă de salubritate sunt, de fapt, mai mici decât cele actuale, ale RADP, dar și că cetățenii nu vor simți „deocamdată” modificările.
Consiliul Județean Cluj se pregătește să rezilieze contractul cu firma GOTO Parking, care, în prezent, administrează o parte a parcării din incinta aeroportului.
În Ciurila nu se vor construi blocuri și nici nu se va face accesul la Autostrada Transilvania, dă asigurări președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Activiștii de mediu au atras atenția că, odată cu aprobarea PUG-ului pentru comuna Ciurila, Făgetul va fi „efectiv” distrus.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că a primit asigurări din partea ministrului Mediului că devierea Someșului pentru prelungirea pistei de decolare-aterizare a Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj va continua.
Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au informat primarii din județ cu privire la stadiul implementării programului pe fonduri europene privind dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare.