Așa spune vorba din vechime că atunci „când doi se ceartă, al treilea câștigă”, dar am îndoieli că așa va fi în cazul luat în discuție. Mai pe înțeles, asistăm de ceva vreme la o dispută înverșunată pe tema absorbției de către România a fondurilor europene între Corina Crețu, comisarul european pentru politici regionale, și Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene din Guvernul Cioloș.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat vineri la "Atelierele Viitorului" organizate de PSD că primarii vor beneficia de salarii mai mari şi de schimbarea sistemului de calculare a acestora în funcţie de numărul de locuitori ai localităţilor, fiind luat în calcul şi un spor pentru fonduri europene.
Guvernul Ponta a reușit într-un an să deblocheze programele europene și să atragă mai mulți bani decât au atras guvernele PDL în toți anii lor de guvernare, susţin reprezentanţii PSD Cluj.