Actualitate

Planul ROȘU activat și peste 300 de bolnavi evacuați, în urma unui INCENDIU la Spitalul de Urgență Suceava

Peste 300 de pacienţi internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au fost evacuaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu.

Peste 300 de bolnavi, evacuați din spital în urma incendiului. Peste 300 de bolnavi, evacuați din spital în urma incendiului.

 

 


Incendiul s-a produs la etajul al patrulea al spitalului, acolo unde funcţionează Secţia de obstretică şi ginecologie, fără a fi înregistrate victime.

 


„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără şi degajări de fum, la elemente combustibile ale instalaţiei electrice - izolaţie cabluri şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul IV, Secţia Obstetrică-Ginecologie, în dreptul salonului nr. 7. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a declarat reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

Planul Roşu de Intervenţie, activat

Iniţial, la faţa locului au sosit mai multe echipaje de pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, cu cinci autospeciale cu apă şi spumă, o descarcerare uşoară, o autoscară de intervenţie la înălţime, o ambulanţă SMURD B2 şi o autospecială de transport personal şi victime multiple, ulterior fiind activat şi Planul Roşu de Intervenţie.

„Pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi, în total, fiind alocate intervenţiei, etapizat, şapte autospeciale cu apă şi spumă, opt ambulanţe SMURD, trei autoscări de intervenţie la înălţime, cinci Autospeciale de Transport Personal şi Victime Multiple, două autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit şi nouă echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forţelor şi mijloacelor alocate, o parte au fost întoarse la bază”, a precizat reprezentantul ISU.


Peste 100 de copii, evacuați din spital

Oficialii ISU menţionează că, în paralel cu acţiunea de stingere, s-au derulat misiunile de căutare-salvare-evacuare a tuturor persoanelor, pacienţi, personal medical şi auxiliar, de la nivelul etajului IV şi de la etajele superioare. Pe parcursul intervenţiei au fost evacuaţi, de către pompierii militari şi personalul de la locul de muncă, 329 de pacienţi, dintre care, 102 copii (57 nou-născuţi). Pacienţii au fost evacuaţi pe secţiile de la etajele inferioare şi în Unitatea de Primiri Urgenţe. Aceştia nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri sau intoxicaţii cu fum şi gaze toxice.

Incendiul a fost localizat la ora 0.42, iar lichidarea acestuia a fost declarată zece minute mai târziu.


Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric, care făcea parte din agregatul de ventilare, cu defecţiuni.

CITEȘTE ȘI:

Au fost găsite două CADAVRE în Someșul Cald, la 15 metri adâncime! O mașină a căzut în lac

Tânără de 18 ani, lovită în plin de o mașină pe trecerea de pietoni în Bonțida. Fata a ajuns la urgențe

Ultimele Stiri
abonare newsletter