Sport

CFR Cluj a început cu stângul play-off-ul: înfrângere pe terenul Stelei

Echipa de fotbal CFR Cluj a început cu stângul play-off-ul Ligii 1, după ce a pierdut cu scorul de 2-0 meciul disputat duminică în deplasare pe terenul formaţiei Steaua Bucureşti.

Pentru CFR Cluj urmează meciul cu Astra vineri în Gruia. FOTO Arhivă

Steaua s-a impus grație golurilor marcate pe finalul jocului de Harlem Gnohere (84) și Ovidiu Popescu (90+1), transmite agenţia Agerpres. Meciul a fost unul spectaculos, iar Steaua a făcut cel mai bun joc al său din 2017. CFR-iştii au avut o bară în minutul 12, când șutul lui Billel Omrani, precedat de o trecere frumoasă pe lângă un adversar, a nimerit transversala, după care Nouvier a tras şi el destul de aproape de poartă. Steaua a avut la rându-i o bară, prin Ov. Popescu (36), din lovitură liberă.

După pauză, clujenii au ratat o mare ocazie prin Adrian Păun (62), după care Florin Tănase (Steaua) a irosit una dintre marile ocazii ale campionatului, şutând peste poartă din 3 metri. Alibec (69) a tras şi el pe lângă poartă, pentru ca Gnohere să deschidă scorul în minutul 84, din centrarea lui Gabi Enache. Ovidiu Popescu a dus scorul la 2-0 tabela în primul minut al prelungirilor, dintr-o lovitură liberă trimisă în vinclul porţii apărate de portarul Mihai Mincă.


Steaua urcă momentan pe primul loc în clasament cu 27 de puncte, întrucât Viitorul dispută primul meci din play-off luni cu Dinamo.

Pentru CFR Cluj urmează meciul de acasă, vineri de la ora 20.30, cu campioana Astra Giurgiu, care a remizat în primul ei joc din play-off sâmbătă cu CSU Craiova.

Ultimele Stiri
abonare newsletter