Sport

Sala Polivalentă din Cluj ar putea fi gazda unui Campionat European de gimnastică în 2017

Preşedintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, vineri, că la dosarul de candidatură al României pentru Campionatele Europene din 2017 va fi trecută ca variantă de rezervă sala polivalentă din Cluj-Napoca, după ce lucrările pentru construirea unei arene în Bucureşti întârzie să înceapă.

„Primăria Capitalei s-a angajat să fie partener în organizarea unui Campionat European de gimnastică în 2017. Săptămâna viitoare vom participa la susţinerea candidaturii. Să vedem dacă o vom primi, pentru că ne ducem la această susţinere fără ca obiectivul să fie măcar început. Sperăm că vom găsi înţelegere la Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Gimnastică. Ne cunoaştem de mult timp, pentru că România este o ţară cu mare tradiţie în gimnastică. În Bucureşti s-a organizat prima ediţie a Campionatelor Europene în 1957. Ar fi o punte de peste 60 de ani şi ar fi cazul să ne arătăm şi capacitatea organizatorică”, a spus Stoica, cu ocazia redeschiderii sălii de antrenamente din cadrul CSN Lia Manoliu, potrivit Mediafax.

Adrian Stoica a afirmat că important este ca România să primească dreptul de organizare al Campionatelor Europene din 2017 şi apoi se va decide unde acestea vor fi organizate. „Pregătim şi varianta cu sala polivalentă din Cluj-Napoca. Ideea de bază este să obţinem ca ţară dreptul de organizare şi am să le explic membrilor Comitetului Executiv că există şi alte variante, dar că dorinţa noastră este să fie organizată în Bucureşti, pentru că aici sunt cele mai bune condiţii”, a completat Stoica.


Potrivit lui Stoica, până în prezent doar Danemarca şi-a mai depus dreptul de organizare al europenelor din 2017.

Ultimele Stiri
abonare newsletter