Sport

Finala UEFA Europa League din 2028 se va disputa la București!

Comitetul Executiv al UEFA a desemnat astăzi, 15 septembrie, Bucureștiul și Arena Națională, gazde oficiale pentru Finala UEFA Europa League din 2028.

Finala UEFA Europa League din 2028 se va disputa la București / Foto: Arena Națională Facebook Finala UEFA Europa League din 2028 se va disputa la București / Foto: Arena Națională Facebook

 

 


 

Decizia reconfirmă capacitatea României de a organiza evenimente sportive de cel mai înalt nivel continental. După o analiză riguroasă a dosarelor depuse de federațiile candidate, forul de la Nyon a oferit votul de încredere Capitalei României. 


 

Arena Națională va îmbrăca din nou hainele de sărbătoare ale fotbalului european, în 2028, la 16 ani distanță de la prima finală UEFA găzduită în 2012 și după succesul organizării meciurilor de la EURO 2020, EURO U21 din 2023 și EURO U19 din 2025.


Burleanu, în culmea fericirii!

Decizia celor de la UEFA de a desemna Bucureștiul drept gazdă a finalei Europa League peste doi ani l-a bucurat pe președintele Răzvan Burleanu, care consideră un real succes cele întâmplate. 

„Găzduirea finalei de Europa League la București reprezintă cel mai puternic semnal de încredere din partea Președintelui UEFA și a colegilor mei din Comitetul Executiv UEFA pentru strategia de dezvoltare pe care am propus-o pentru fotbalul profesionist la nivel de cluburi din România. 


Este o fereastră de oportunitate unică pentru fotbalul profesionist din țara noastră să intre într-o etapă de accelerare în anii următori pentru a valorifica întregul potențial din punct de vedere sportiv, business și social. 

Desemnarea Bucureștiului reprezintă totodată și un înalt eveniment de diplomație sportivă care va consolida brandul de țară. Această victorie este încă o confirmare că atunci când există o viziune comună, profesionalism și o colaborare instituțională exemplară, România poate câștiga cele mai importante proiecte la nivel internațional”, a declarat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.


Explicațiile oferite de FRF!

„Succesul acestei candidaturi a fost posibil datorită unui efort comun și al unei sinergii instituționale impecabile. Cu această ocazie, Federația Română de Fotbal mulțumește partenerilor strategici ai acestui proiect: Guvernului României și Primăriei Municipiului București. 

Prin constituirea comitetului interministerial dedicat și prin sprijinul permanent oferit pe parcursul întregului proces de elaborare a dosarului, autoritățile centrale și locale au demonstrat că sprijinirea sportului de performanță și a infrastructurii sportive poate fi o prioritate națională. 

Proiectul integrat Fotbal – Comunitate – Business – Sustenabilitate, care a stat la baza candidaturii noastre, va transforma organizarea acestei finale într-un model de referință pentru Europa Centrală și de Est, generând beneficii economice, sociale și de imagine pe termen lung pentru întreaga comunitate. 

Echipa FRF, cu experiență în organizarea evenimentelor sportive majore (turnee finale europene: EURO 2020, EURO U21 2023 și EURO U19 2025), va începe în cel mai scurt timp pregătirile alături de specialiști UEFA, pentru a garanta o experiență memorabilă tuturor suporterilor și delegațiilor oficiale care vor sosi la București”, a anunțat FRF, prin intermediul unui comunicat.

Unde se vor disputa următoarele finale în competițiile europene

LIGA CAMPIONILOR

2027: Madrid (stabilită acum 2 ani)

2028: Munchen

2029: Barcelona

EUROPA LEAGUE

2027: Frankfurt (stabilită acum 2 ani)

2028: BUCUREȘTI

2029: Belgrad

CONFERENCE LEAGUE

2027: Istanbul (stabilită acum 2 ani)

2028: Torino

2029: Budapesta

SUPERCUPA EUROPEI

2027: Amsterdam

2028: Astana

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Arena Națională vrea să găzduiască finala Europa League din 2028!

Ultimele Stiri
abonare newsletter