Sport
Ultimele vești despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu: „Am început să plâng! Știți ce făcea?”
Dan Petrescu (58 de ani) s-a confruntat cu probleme severe de sănătate după plecarea de la CFR Cluj.
Dan Petrescu se confruntă cu probleme de sănătate / Foto: CFR 1907 Cluj Facebook
Petrescu a decis să ia o pauză de la fotbal în urma înfrângerii de la Hacken, scor 2-7 din preliminariile Europa Conference League, în luna august a anului trecut.
Deși demisia sa a fost văzută ca un act de onoare în urma scorului, se pare că antrenorul s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate și acesta a fost motivul pentru care s-a retras temporar din antrenorat.
Florin Prunea, fost component al Generației de Aur, s-a întâlnit recent cu Dan Petrescu și a povestit cum s-a emoționat când l-a văzut pe fostul antrenor de la CFR Cluj.
„M-am întâlnit cu cineva, nu cred că se supără pe mine dacă spun. Nici nu-ţi trece prin cap cu cine m-am întâlnit. Ca să-ţi dau un indiciu, mi-au dat lacrimile.
L-am luat în braţe, jur că mi-au dat lacrimile. Emoţie multă. Aşa de bine mi-a părut că l-am văzut, că nu l-am văzut de mult.
Băi, eram cu spatele, eram la cârciumă şi îmi spune prietenul cu care eram eu: „Băi, vezi că vine Petrescu”. Băi, şi când mă întorc, era chiar în stânga, lângă masa mea.
Când m-am întors şi l-am văzut, i-am sărit în braţe, pe cuvântul meu de onoare. Am început să plâng, fratelo! Arată bine, bine.
Ştiţi, mă, ce-a făcut? Am stat puţin de vorbă cu el şi după aia s-a dus la masă. Ghici ce făcea el la masă? A deschis ditamai tableta şi se uita la fotbal. Şi-i zic: „Băi, dar tu eşti sănătos la cap?” / „Păi ce vrei să fac?” Cred că cu fiică-sa era şi cu încă doi prieteni.
Este bine fizic, foarte bine. Mi-a zis că pleacă pe-afară, că mai are puţin din tratament. Aşa m-am emoţionat, mi-au dat lacrimile”, a mai povestit Florin Prunea în platoul emisiunii iAM Sport Live.
Cel mai titrat antrenor de la CFR!
Dan Petrescu are patru mandate la CFR Cluj: 2017/2018, 2019-2020, 2021-2023 și 2024-2025, timp în care a contribuit la câștigarea a șase trofee, cinci titluri de campion al României și o Cupă, fiind cel mai titrat antrenor din istoria formației din Gruia.
Mai mult, el este la egalitate cu Mircea Lucescu la numărul de trofee câștigate drept „Antrenorul Anului” în ancheta Gazetei Sporturilor, obținând cinci astfel de premii.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
