Sport

Ciprian Deac, cu gândul la titlu după ce CFR a câștigat contra Voluntari: „Nu mă gândesc la locul doi”

CFR Cluj a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 23-a a Superligii de fotbal. Ciprian Deac s-a declarat extrem de bucuros de victorie.

Jucătorul de fotbal Ciprian Deac/ Foto: captură de ecran video CFR 1907 Official - YouTube Jucătorul de fotbal Ciprian Deac/ Foto: captură de ecran video CFR 1907 Official - YouTube

 

 


CFR Cluj a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 23-a a Superligii de fotbal.
 

Omul meciului a fost Ciprian Deac, care, deşi nu a marcat, a oferit trei pase de gol. La finalul meciului, jucătorul de fotbal s-a arătat extrem de bucuros de victorie.


„Mă bucur că am reușit să câștigăm primul meci din 2024. Era foarte important pentru noi, pentru antrenor și pentru publicul din Cluj. Mă bucur că am câștigat, că a fost un meci frumos și că am început cu dreptul.  

Mai avem mult de muncit pentru că e o diferență destul de mare între noi și primul loc, dar mai sunt multe etape, apoi urmează și play-off-ul, vom vedea. 


S-a schimbat sistemul, s-au schimbat și câțiva jucători. E clar că mai avem nevoie de timp, dar cred că echipa a arătat bine pe un teren care nu ne-a avantajat.  

Nicio secundă nu mă gândesc la locul doi, sper că aceasta este și mentalitatea colegilor mei și asta e mentalitatea clubului. După jocul din această seară avem speranțe că putem reveni. E o diferență mare, dar să nu uităm că se vor înjumătăți punctele în play-off și campionatul e lung”, a transmis Ciprian Deac.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Ciprian Deac, prins la mijloc după declarațiile făcute de tatăl său. Balaj: „Are contract până în vară, după vom vedea”

Ciprian Deac, vizibil dezamăgit după atacul tatălui său la adresa lui Andrea Mandorlini: „Nu am nevoie de avocat”

Ultimele Stiri
abonare newsletter