Sport

Sorana Cîrstea: „Sper să câștig trofeul Transylvania Open”. Șase românce, în competiție.

Transylvania Open WTA 250 a debutat sâmbătă, 14 octombrie 2023, cu prima zi de calificări.

Sorana Cîrstea: „Sper să câștig trofeul Transylvania Open”. FOTO: Transylvania Open Sorana Cîrstea: „Sper să câștig trofeul Transylvania Open”. FOTO: Transylvania Open

 

 


La finalul meciurilor de pe BT Arena, Cluj-Napoca, a avut loc ceremonia tragerii la sorți, în prezența lui Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open WTA 250, și a Soranei Cîrstea, favorita numărul 1 a turneului. Ea o va întâlni în primul tur, pentru prima oară, pe Eva Lys din Germania (locul 119 mondial). 

 


„Mă bucur să fiu din nou aici. Ultima dată am fost la Cluj în 2018, când am făcut parte din echipa de Fed Cup. Sper să fiu aici până la finalul săptămânii viitoare. Este un tablou puternic, cred că vor fi meciuri frumoase și că publicul va avea ce să vadă. E o suprafață de joc mediu spre încet, care cred că mă avantajează. Normal, îmi doresc să câștig acest turneu, dar până acolo sunt cinci meciuri. Trebuie să o iau pas cu pas. Mă gândesc mereu că am doar o adversară de învins, cea din fața mea, ca să pot să merg mai departe”, a declarat Sorana Cîrstea.

Retragerile din competiție a Carolinei Garcia și a Donnei Vekić (din motive medicale), va aduce mai multe șanse de reușită jucătoarelor din România. Sorana, cea mai bine clasată jucătoare româncă la nivel mondial, a devenit favorita numărul 1 a turneului. În total, pe tabloul principal de simplu sunt șase românce: Sorana Cîrstea, Patricia Țig, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse (WC) și Miriam Bulgaru (WC). 


„Se anunță un turneu foarte bun, foarte disputat. Avem multe românce pe tabloul de joc. Mă bucur mult că Sorana și-a dorit să fie la Cluj. Așteptăm publicul la sală. În finale și semifinale avem deja vândute 95% din bilete. Sperăm la semifinale cu patru românce și o finală cu două românce. Ar fi senzațional”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul turneului Transylvania Open WTA 250.

Tabloul principal de simplu Transylvania Open 2023:


[1] S. Cirstea (ROU) vs E. Lys (GER)
C. Naef (SUI) vs J. Cristian (ROU)
P. M. Tig (ROU) vs Qualifier
Qualifier vs [7] K. Baindl (UKR)
[3] G. Minnen (BEL) vs D. Snigur (UKR)
A. Friedsam (GER) vs K. Kanepi (EST)
L. Jeanjean (FRA) vs T. Korpatsch (GER)
A. Raina (IND) vs [8] J. Burrage (GBR)
[5] A. Bogdan (ROU) vs V. Tomova (BUL)
[WC] N. Bartunkova (CZE) vs D. Yastremska (UKR)
[WC] M. Bulgaru (ROU) vs Qualifier
N. Noha Akugue (GER) vs [4] R. Masarova (ESP)
[6] Y. Wickmayer (BEL) vs J. Teichmann (SUI)
E. Arango (COL) vs J. Ponchet (FRA)
A. Bondar (HUN) vs Qualifier
[WC] E. Ruse (ROU) vs [2] A. Parks (USA)

Ilona Georgiana Ghioroaie este ultima jucătoare din România care mai are o șansă să se califice pe tabloul principal. Ea a intrat în turul doi după ce adversara pe care urma să o întâlnească în primul tur a urcat pe tabloul principal ca urmare a retragerii Anastasiei Pavlyuchenkova. Ilona va juca mâine cu Valeriya Strakhova din Cehia. 


Accesul publicului în etapa de calificări este gratuit și se face în baza rezervării prealabile a locului.

Cea de-a treia ediție a turneului de tenis Transylvania Open WTA 250 are loc în perioada 16-22 octombrie 2023 și include două zile de calificări: 14-15 octombrie. Meciurile se jucă indoor, pe hard, în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Sala a fost împărțită în două terenuri de joc: Terenul Central și Terenul 2. Pe lângă aceste două terenuri, au mai fost amenajate încă două pentru antrenamente. În total, 32 de jucătoare vor concura la meciurile de simplu, și 16 echipe la dublu. În joc sunt puse 280 de puncte WTA și premii în valoare de 259.303 dolari.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Transylvania Open, turneul WTA 250 al anului! „Mulțumiri echipei din Cluj-Napoca (și localnicului Dracula)”

Ultimele Stiri
abonare newsletter